> Acasa > Stiri proaspete > România > Lucian Duta: Sistemul de urgenta ramane in proprietatea statului. Seful CNAS trebuie sa fie politician
Navigator
Autentificare
Salut Vizitator
IP: 54.226.76.27

Utilizator
Parola
ChatBox
Nume
Mesaj
Smile
Curs Valutar
Prognoza Meteo
Lucian Duta: Sistemul de urgenta ramane in proprietatea statului. Seful CNAS trebuie sa fie politician
Data 13/01/2012 15:05  Autor Radu  Accesari 439  Limba Global
Sistemul medical de urgenţă a fost şi va rămâne în proprietatea statului, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă, potrivit Agerpres.

"Toţi pacienţii din România care accesează servicii de urgenţă nu trebuie să plătească nimic. Deci sunt gratuite, ca şi până acum. De asemenea, nu este vorba de privatizarea niciunei părţi din ceea ce înseamnă structurile de urgenţă ale statului, cu atât mai mult de privatizarea SMURD-ului. (...) Singura problemă pe care noi ne-am pus-o a fost foarte simplă. De vreme ce avem nişte servicii relativ bune, aceste servicii ar trebui extinse şi în acele zone în care nu reuşim să ajungem în acest moment", a afirmat Lucian Duţă, joi seară, la postul public de televiziune. 

El a spus că, în ceea ce priveşte legea sănătăţii, se merge pe ideea că, dacă statul, pe o anumită perioadă de timp, nu-şi poate permite să facă unele investiţii, poate închiria, eventual, de la sistemul privat.

"Aceasta nu înseamnă neapărat că sistemul privat intră în competiţie cu statul pe criterii comerciale, aşa cum s-a tot vehiculat zilele acestea, ci poate să însemne că numai o parte din totalul de servicii eventual o dai către sistemul privat. Mai mult de atât, chiar dacă se va da o parte dintre aceste servicii în administrarea sistemului privat, să spunem 10-15%, neexistând posibilitatea ca acesta să se extindă pentru că eu, ca stat, vin şi statuez acest lucru, pacienţii, în continuare, nu vor trebui să plătească nimic, indiferent că acest serviciu este făcut de stat sau privat. Nu ştiu pe cine deranjează faptul că, având mai mulţi furnizori de servicii, salvarea ajunge la pacient mai repede", a explicat Duţă.

Şeful CNAS a mai spus că toate cele 42 de case judeţene de sănătate sunt politizate şi a susţinut necesitatea politizării funcţiei de preşedinte al CNAS.

"Avem 42 de case judeţene politizate, rămâne să mai existe o singură funcţie politizată, aceea de preşedinte al CNAS, care, după cum aţi văzut, îi conferă chiar şi grad de ministru delegat. Motivaţia este foarte simplă. Statul trebuie să-şi exercite în continuare pârghiile de control asupra asiguratorilor privaţi în primul rând, statul înţelegând inclusiv guvernele care se succed astfel încât pacientul în final să fie sigur că le oferim serviciile de care au nevoie la standarde la care trebuie. Aceasta este motivaţia pentru care preşedintele Casei trebuie să fie un om politic", a explicat Duţă.

Potrivit acestuia, instituţia pe care o conduce nu deţine pârghiile de control în ceea ce priveşte cheltuirea banilor care pleacă de la CNAS către furnizorii de servicii.

"De exemplu, eu nu pot controla spitalele cum cheltuiesc banii pentru că n-am dreptul legal, aşa sunt făcute legile. Asiguratorii privaţi sunt răspunzători de controlul tehnic al cheltuirii banilor în relaţia cu furnizorii, CNAS trebuie să fie foarte atentă dacă sunt respectate criteriile de cheltuire a acestor bani şi mai ales criteriile de calitate către pacient" a adăugat Lucian Duţă.

Termenul de dezbatere a proiectului de lege a sănătăţii a fost prelungit cu cel puţin încă 30 de zile, a declarat, vineri, Cristian Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, după întâlnirile cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Româno - Americane (AmCham) şi ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară.

Sursa: Antena3 
Nu este nici un comentariu.